Tare-i tristă grădinița
fiindcă și-a închis portița.
Toată vara o să stea
precum cucul, singurea!

-Haide nu mai fă o dramă,
nu te-ai săturat de larmă?
Cum mă tulbură ades,
nici că mai apuc sa tes!

Mie urechile-mi sună,
însă tu le cânți în strună.
Cum nu stau pe loc o clipă
toate pânzele îmi strică.

Păianjenul liniștit
războiul și l-a pornit,
până-n toamnă o să țeasă
fericit pânza-i prăfoasă.

Îi strigă o rândunea
tupăind pe-o rămurea
-Hai păianjenule-afară
la soare, fiindcă-i vară.

Nu vorbea așa hai-hui,
hrană-l voia pentru pui.
Cu o păcăleală mică
l-ar fi pus în gușulică.

- O biet taciturn nătâng
Te văd și încep să plâng
stai tot singurel și țeși,
nu vrei din casă să ieși.

Grădinița stă și-ascultă
și ea-i tristă și tăcută
fiindcă vara-n România
îi răpește bucuria.

Copilașii ei frumoși
chiar dacă-s gălăgiosi
îi produc doar bucurie
și-o fac să se simtă vie.

Vara, pe cărări de munte,
i-e frică, să nu o uite!
Nu cumva ca să găsească
în vreun loc o altă casă.

-Grădiniță nu te teme,
nu-ți fă atâtea probleme!
Vacanța ține o vară,
la toamnă ne vedem iară!